Monica mi-a scris prin octombrie 2013, cu aproape doi ani înainte de nunta care avea să fie. Deși își dorea să ia totul din timp, să facă lucrurile ”cum trebuie”, nu vă gândiți că m-a asasinat cu emailuri sau cu insistențe. De fapt, am avut o discuție destul de simplă despre așteptările lor, despre serviciile mele, iar apoi ne-am văzut fiecare de treburi.
Prima întâlnire oficială cu Monica și Alex am avut-o în mai 2014, chiar la restaurantul ales pentru nuntă, mai exact Complexul Turistic Măgura, din județul Buzău. Acolo am pus la cale tot ce aveam de făcut, am discutat despre meniul oferit de restaurant și ne-am delectat cu priveliștea oferită de dealurile și tot verdele care înconjoară pensiunea.
Întorși fiecare la casele noastre, ei taman în Franța, eu în București, am început să luăm pe rând fiecare din piesele care aveau să construiască povestea nunții lor. Cred că primul lucru pe care l-am stabilit a fost stilul nunții – rustic, pentru că specificul restaurantului cerea, dar nu exagerat, ”calmat” cumva de alte tonuri mai elegante. Ca să înțelegeți mai bine despre ce e vorba, ar trebui să o cunoașteți pe Monica, o persoană cu o eleganță hollywoodiană, care depășește cu mult stilul lejer pe care îl preferă ambii în viața de zi cu zi.
Pasiunea Monicăi pentru floarea soarelui, de care mie îmi era foarte frică (pentru că nu e o floare cu care să mergi prea departe de rustic și nu oferă prea multe opțiuni nici de aranjare, nici complementare) ne-a dat culoarea de bază a nunții. Galbenul solar. În privința florilor, am lăsat-o pe Codruța (Eventi Bianchi) să se ocupe integral, fără intervenții (lucru rar din partea mea, știu!). Tot Codruța ne-a oferit și imaginea de ansamblu de care aveam nevoie, acea îmbinare armonioasă între rustic și elegant. Așa au apărut fețele de masă albe, din bumbac, dar și șervetele cu margine croșetată și fundele pentru scaune din dantelă, pe care le-am închiriat de la Yes Events.
Mărturiile au fost borcănele de miere cu etichetele personalizate, însoțite fiecare de practicele honey dippers. Iar pentru colțul de amintiri am folosit pietre albe decorative, pe care invitații au lăsat mesaje haioase și urări care mai de care mai interesante.
Partea vizuală fiind pe mâini cât se poate de pricepute, nici cu restul echipei nu am avut emoții.
Pentru coafurile și machiajul doamnelor m-am bazat pe mâinile pricepute ale lui Sorin Sun Hair și ale Marei Rădulescu, cărora le mulțumesc pentru deplasarea București – Buzău și pentru rezultatele faine pe care le obțin mereu, în orice condiții de lucru 🙂
Pentru foto, Monica și Alex l-au ales pe Claudiu Vișan și recunosc că nu am avut ce obiecta. La partea video, l-am recomandat pe Sorin Mănăstireanu – Video Boutique, cu care știu că lucrurile vor merge șnur, fără excepții.
Am avut și colț foto, dar și recuzită de tot felul pentru amuzamentul invitaților!
Pe parte de entertainment, am decis, după lungi căutări de trupe potrivite, să mergem mai departe ”doar” cu dj, fiind siguri (ei) că nu vor mai mult și convinsă (eu) că Alex Vișan este cea mai bună variantă pentru petrecerea lor. Și nu am fost dezamăgiți deloc!
Tot aici vreau să vă menționez și cocktail bar-ul celor de la Barblade, care ne-au ajutat cu barul mobil, dar și cu cele mai gustoase rețete de sangria, mojito și mint julep. Primirea invitaților cu sangria în loc de șampanie a fost o alegere apreciată de toți invitații. Fiind una din băuturile preferate ale Monicăi, cred că am punctat aici și la personalizare!
Tortul a fost decizia cea mai simplă dintre toate, cu toate că vă spun sincer că nici una nu a fost chinuită sau întârziată. Cristina, aka Sweet Ela, avea să fie creatoarea torturilor, atât al celui de oferit nașilor (cadou din partea mirilor), cât și al celui mare, de nuntă. Cristina este preferata mea în materie de torturi de nuntă cu un concept în spate și apelez la ea cu maximă încredere pentru orice tort cu model deosebit!
A fost o nuntă cu multe surprize: speechuri, proiecții foto, cadouri, și sărbătoriți, toate și-au găsit locul într-o petrecere relaxată, unde nimeni nu a simțit obligația de a se purta ”ca la nuntă” și nici măcar mirii nu au ținut cont de vreo regulă cu importanța discutabilă.
Au fost și peripeții pe drum, dar ele se întâmplă cumva doar ca să facă lucrurile memorabile, pentru că nunțile simple nu-s în niciun caz banale și oamenii care știu exact ce vor nu-s niciodată plictisitori, ba din contra!
Eu am rămas cu sentimentul că sunt oameni care merită din plin tot efortul echipei și toate grijile din ziua cu pricina! Pentru că se bucură sincer de tot ce se întâmplă în jurul lor, fără să își pună întrebări chinuitoare cu ce ar fi dacă. Iau lucrurile în glumă și trăiesc momentul lor, așa cum este și așa cum și-au dorit.
În plus, am descoperit și un loc unde mi-ar plăcea mult să revin și cu alte nunți. Aviz amatorilor!
Mai multe fotografii, dar și teaser-ul video, de văzut aici: Monica & Alex – Portofoliu