De ce organizez nunți

Eram în toiul petrecerii, la prima nuntă din sezonul 2019, când mă trezesc cu o mână pe umăr și o voce caldă. Una dintre invitate voia să vorbim despre ce fac eu acolo, la nunta prietenilor ei. Am făcut cunoștință și am discutat un pic despre munca mea. A fost o discuție plăcută, dar surprinzătoare. Nu mi se întâmplă des să am invitați care să fie atât de curioși cu privire la activitatea mea. Ce m-a surprins, de fapt, deși am înțeles că se bucură de eveniment, a fost mirarea ei când i-am spus că îmi plac nunțile. Enorm chiar.

Așa că azi, la doar opt luni de la acea întrebare, găsesc timpul potrivit să răspund, pe larg, de ce organizez nunți și de ce-mi place așa mult 🙂

1. După unsprezece ani de activitate, încă am energie, motivație și drag pentru toate evenimentele pe care le pregătesc și pe care uneori le visez.

A fost un trend imens, început undeva prin 2010, să nu ne placă nunțile. Nu prea avea, ce-i drept, ce să ne placă. S-au scris niște articole virale pe tema asta, care fac valuri și acum, când mai sunt scoase la lumină.

Mi-am început afacerea în domeniul nunților undeva înaintea acestui val, dar e drept că am cunoscut o creștere a activității în momentul în care lumea a început să dea cu hate către nunțile românești. Cred că am reușit să mă delimitez destul de bine, prin stilul nunților pe care le-am abordat, dar și prin sistemul de planificare pe care l-am conceput de la zero, de această idee de „nuntă românească” atât de hulită.

Deseori, în discuțiile avute cu diverși potențiali colaboratori, le spun, când mă refer la nunți, că ale mele sunt chiar frumoase și că vorbesc dintr-o bulă. Clienții mei vin dintr-o nișă, iar nunțile pe care apuc să le văd sunt extrem de vesele, frumoase și chiar cosmopolite. Așadar, nu am experimentat aproape deloc tipul acela de nuntă sadea despre care îmi vorbesc unii fotografi, barmani, artiști sau chiar invitați.

2. Nunțile din România nu (mai) sunt urâte. Sunt chiar la polul opus.

Văd din ce în ce mai des, atât prin intermediul clienților mei, cât și din multe portofolii de calitate, nunți românești frumoase. De invidiat. Ultimii ani mi-au adus în cale oameni buni, cu care am organizat petreceri deosebite de toate felurile. Nunți ortodoxe sau oficiate laic, nunți cu muzică live sau cu dj, cu bufet sau cu meniu tradițional, nunți unde nu s-a respectat nicio tradiție și nunți unde tradițiile au fost importante. Sunt așa de diverse nunțile astea, pe care le-am trăit pe viu, pe fiecare aproape ca și cum ar fi fost a mea și nu văd niciun fel de urâțenie în ele.

3. Am crescut, la propriu și la figurat, organizând nunți.

Am început să organizez nunți la 22 de ani. Abia terminasem facultatea și, din păcate, nu știam prea multe despre viața reală. Industria de nunți din România a fost nu doar ofertantă și primitoare, a fost un spațiu măricel de experimente și de „creșteri” progresive pentru mine. Mi-am cunoscut cel mai de jos punct (un mix de oboseală, stres și clienți nepotriviți) și cele mai faine momente profesionale.

Pentru mine, nunțile nu sunt neapărat despre cât sunt de frumoase sau despre dragostea eternă (pe care sper să și-o poarte mirii, sincer). Nu mă încarc cu energia mirilor sau cu cea a invitaților (deși mă încarc cu energia lor, uneori). În mod personal, e o activitate care îmi permite să fiu o foarte bună versiune a mea. Am un uimitor simț de agency, știu că pot muta lucrurile din punctul A în punctul B. Dacă stai și te gândești, cred că asta își dorește orice om de la locul lui de muncă – să conteze.

4. I have my peeps!

Antreprenoriatul, în special în domeniul nunților, te poate însingura. Rapid. Șterge din calendar toate weekendurile din vară și refuză, constant, ieșirile cu prietenii care au job-uri „normale” și vei vedea că telefonul tău începe să sune din ce în ce mai rar. Partea bună e că prietenii buni sunt buni și o dată pe an 🙂 Iar partea surprinzătoare e că poți avea prieteni și printre „competiție” (ugh, I hate this word!). 

Sunt oameni din industria asta care-mi sunt foarte dragi și de care mă bucur, când reușesc să-i „prind” pe la o nuntă – nu prin prisma premiilor sau vizibilității lor în piața de nunți, ci pentru viziunea și valorile pe care și le-au însușit.

5. Nunțile ar putea fi un brand de țară

Sau oricum, unul mai bun decât o frunză, nah!

N-or fi ele promovate la târgurile de profil, dar nunțile înseamnă, de multe ori, turism pentru România 🙂 Cu o diaspora tânără și în creștere, e și normal ca numărul celor care aleg să facă nunta acasă să fie din ce în ce mai mare. Și nu o fac (doar) cu prietenii lor din copilărie și familia, ci și cu noii lor colegi, prieteni și vecini, care vin în țara noastră pentru prima oară. Și vă spun sincer, nunțile românești sunt super faine. În materie de nunți în Europa, suntem la nivel Untold!

Sunt mulți străini care ajung prin intermediul nunților în țara noastră și care văd România cu niște ochi… cel puțin îngăduitori. Care se bucură de o mini-vacanță și, da, cheltuiesc bani în țara asta în care, altfel, nu ar fi ajuns niciodată. Cunosc alți români, care trăiesc diferit de stilul de viață al comunităților de expați. Se împrietenesc. Unii se îndrăgostesc de țară sau unii de alții 🙂 This is kind of special!

***

Tot astă vară, dar undeva mai pe la mijlocul sezonului, am avut o discuție cu un drag colaborator, care m-a pus pe gânduri… Eu tocmai îi împărtășeam că am fost admisă la un program de master și că urmează să-mi reiau studiile în psihologie (yep, that happened!). Mi-a spus atunci ceva fain – Când faci ceva bine, trebuie să te ții de el! 

Și asta intenționez.

2020, HERE I COME!