Dacă dau un search pe sfântul google, pentru cuvântul-cheie ”rochie de mireasă” îmi apar nu mai puțin de două sute patruzeci și cinci de mii de rezultate. Primele pagini, undeva până pe la a cincisprezecea (că atât am avut răbdare să verific) sunt aproape în totalitate paginile caselor de modă, magazinelor și reprezentanțelor de rochii de mireasă din toată țara. Așadar, peste 140 de magazine (ele sunt mult mai multe, evident) pline cu rochii care mai de care, alese după trend, după colecțiile noi ale marilor designeri de rochii, după material și buget. În fiecare din aceste magazine lucrează consultanți, cred că în mare parte femei. Există o șansă ca doamnele care lucrează acolo să fie și ele căsătorite. Măcar o parte. Pentru că într-un magazin de rochii de mireasă nu lucrează o singură femeie, ci undeva de la trei în sus. Deci, șansele sunt ca măcar una să fi pus o rochie de mireasă pe ea, într-o zi cu soare, și să nu o mai dea jos decât a doua zi de dimineață, după ce a mâncat din tortul ales de ea și s-a bucurat de plicurile puse în cutia de dar.

Bun, unde vreau să ajung? Dacă în fiecare salon de rochii de mireasă există măcar o femeie care a trecut prin experiența unei nunții proprii și personale, nu înțeleg un lucru. De ce, doamne drăguțe și amabile, dar de ce, nu sunteți în stare să explicați miresei viitoare că rochia trebuie scurtată? Că rochia de mireasă nu trebuie să atingă pământul? Că nu e nimic rău să se vadă botul pantofului? Că rochia de mireasă (prea) lungă e frumoasă o oră, poate două, până ștergi cu ea tot praful de pe stradă?

Nu vorbesc despre rochiile croite prost, sau care nu vin pe măsură, deși am auzit și câteva povești horror pe tema asta, de curând. Vorbesc despre rochii pe care le luăm din magazin (sau atelier), care sunt probate de măcar două ori, una dintre dăți fiind obligatoriu cu pantofii aleși pentru nuntă. Când te urci pe podiumul din camera de probe – pe care mai toate magazinele îl au – și îți spui ”Da, cred că aș putea să stau așa, nemișcată, 24 de ore, ca să arăt bine în rochița asta superbă, pe care am plătit mai mult decât știu părinții și viitorul soț”. Când simți că e un pic greu să faci doi pași, dar vine soluția salvatoare – ”hai să punem un cerc” zice, convinsă, femeia care tocmai ți-a vândut un obiect vestimentar care valorează cât chiria pe 5 luni. Hai să punem un cerc la o rochie A line, care nu ar trebui să aibă cerc, pentru că doamne ferește să intrăm cumva cu foarfeca în rochia asta și să ne facem treaba până la capăt.

De ce e important să îți scurtezi rochia un pic mai mult decât crezi? Doamnelor (și domnilor), dacă nu sunteți dansatori de performanță sau sportivi de orice alt fel, urmează o zi obositoare. De fapt, urmează o zi obositoare pentru oricine. Problema e că, fiind o zi lungă, postura voastră va suferi o mică modificare de la prima oră a dimineții și până seara. Ni se întâmplă tuturor, în orice zi mai lungă, doar că nu purtăm în fiecare zi rochii lungi până în pământ ca să ne dăm seama de asta (bine, noi, cele normale, măcar!). La sfârșitul unei zile obositoare, vom fi cu umerii lăsați și cu o coloană mai puțin dreaptă decât era la prima oră a zilei. Ne cocoșăm, pe românește. E reacția firească a corpului la oboseală. Așa ajungem să nu mai ținem rochia la fel de frumos și să se ”scurgă” un pic de pe noi. Nu mai pun aici la socoteală lipsa unei susțineri în umeri. Dacă rochia ta are un corset care se ține doar în bust, la un moment dat, poate înainte de a ieși din biserică sau chiar la primul dans, vei simți cum lucrurile nu mai stau așa cum trebuie, nici acolo ”sus”, nici în altă parte.

Așadar, una și cu una fac două. Chiar de două e nevoie. Mai exact, degete. Rochia ar trebui să pice la o distanță de două degete față de pământ (podea, gresie, parchet etc). Orice v-ar spune oricine, că e urât să se vadă botul pantofului, că nu e bine așa și că e bine altfel, eu vă zic că cel mai bine e să evitați următoarea situație: te pregătești de primul dans, cu toate emoțiile din lume și mergeți într-un loc mai retras, să mai repetați pașii,să te asiguri că el nu te calcă pe rochie. Constați cu stupoare că există șanse foarte mari să te împiedici, pentru că rochia ajunge cu două degete sub pantofii tăi. Alergi ca nebuna după ace de siguranță și începi să plângi. Nu plângi (doar) pentru că vei călca pe rochie, ci pentru că ești obosită. Și pentru că ai emoții și ai vrea să te bucuri de tot ce se întâmplă, doar că nu ai cum, pentru că pericolul de a-ți distruge rochia superbă (și pe care ai dat contravaloarea a vreo cinci chirii) te îngrozește…

Eu am mereu ace de siguranță la mine. Mai nou, am și o mică trusă de cusut, după ce, la una din nunțile din acest sezon, aș fi avut nevoie să cos niște tulle care se desfăcuse din rochiță. Dar nu ar trebui. Pentru că rochiile ar trebui să fie doar un pic mai scurte. Pentru liniștea mea, a domnișoarelor de onoare și a nașelor de pretutindeni!

Sursa foto: www.mariuschitu.com și www.danatudoran.com

Sursa foto: www.mariuschitu.com și www.danatudoran.com